Episcopul Maramureșului îndeamnă clericii din eparhie să-i găzduiască pe refugiații ucraineni

Preasfințitul Părinte Iustin a transmis joi, în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, un mesaj de rugăciune și solidaritate. Pe această cale, Episcopul Maramureșului și Sătmarului i-a îndemnat pe clericii din eparhie să îi găzduiască și îi ajute pe refugiații ucraineni.

„Îndatorăm preoții de la granița cu Ucraina din zona Sighetului și nu numai, ca în legătură și colaborare cu autoritățile locale și credincioșii pe care îi păstoresc, să primească pe frații noștri aflați în pribegie, să-i găzduiască, să-i hrănească, să-i mângâie și odihnească până ce va trece această mare tulburare și încercare!”, a subliniat Părintele Episcop.

Totodată, prin mesajul transmis, ierarhul îi îndeamnă pe credincioși să se roage pentru „pace în Ucraina, pentru pace între Ucraina și Rusia și pentru pace în lume”.

„Să-i purtăm în rugăciunile noastre pe toți frații noștri creștini din Ucraina și să nu-i uităm pe cei aproape 500.000 de frați români aflați dincolo de granițele României, în străinătatea apropiată, din Maramureșul din dreapta Tisei, din Bucovina de Nord și din celelalte zone unde trăiesc ei”.

„Dumnezeul păcii, al dreptății, al armoniei și înțelegerii dintre oameni și popoare să coboare pacea în inimile celor ce astăzi se află în război, să-i lumineze și să le înduplece inima spre a stinge acest război înainte de a face victime nenumărate și a aduce doliu și durere în familii, comunități și în inimile părinților și a îndolia peste măsura Biserica care suferă pentru fiecare viață pierdută înainte de vreme și în mod năprasnic și nedorit de Dumnezeu!”, a adăugat în încheiere, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Primarul municipiului Sighetul Marmației a anunțat joi, 24 februarie, că autoritățile locale sunt pregătite să îi cazeze refugiații ucraineni.

Sursa: https://basilica.ro/episcopul-maramuresului-indeamna-clericii-din-eparhie-sa-i-gazduiasca-pe-refugiatii-ucraineni/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.