Temeiuri biblice ale cinstirii sfinţilor, mucenicilor şi ale moaştelor (rămăşiţelor) lor

“11. Moise însă a rugat pe Domnul Dumnezeul său şi a zis: “Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţul Tău cel înalt,
12. Ca nu cumva să zică Egiptenii: I-a dus la pieire, ca să-i ucidă în munţi şi să-i şteargă de pe fala pământului. Întoarce-Ţi iuţimea mâniei Tale, milostiveşte-Te şi nu căuta la răutatea poporului Tău.
13. Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Iacov, robii Tăi, cărora Te-ai jurat Tu pe Tine Însuţi, zicând: Voi înmulţi foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; şi tot pământul acesta, de care v-am vorbit, îl voi da urmaşilor voştri şi-l vor stăpâni în veci!”
14. Atunci a abătut Domnul pieirea ce zisese s-o aducă asupra poporului Său.”
(Ieşirea/Exodul 32:11-14)
* Invocarea numelor sfinţilor în rugăciunea către Domnul

“Cinsteşte-i ca pe sfinţi”
(Levitic 21:8)
* Evreii trebuiau să îi cinstească pe preoţi ca pe sfinţi, deci, se subînţelege că sfinţii erau cinstiţi.

“De aceea aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am zis odinioară: Casa ta şi casa tatălui tău va umbla nestrămutat înaintea feţei Mele în veac; dar acum Domnul zice: Să nu mai fie aşa, căci Eu preamăresc pe cei ce Mă preaslăvesc pe Mine, iar cei ce Mă necinstesc vor fi ruşinaţi.”
(I Regi 2:30, dar I Samuel 2:30 în versiunile protestante)

“Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale.”
(IV Regi 13:21, dar II Regi/II Împărati 13:21 în versiunile protestante)
* Puterea moaştelor sfinţilor de a face minuni

“32. De aceea aşa zice Domnul de regele Asiriei: Nu va intra în cetatea aceasta, nici va arunca săgeţi încoace; nu se va apropia de ea cu scut, nici va face întărituri de şanţuri împotriva ei.
33. Pe drumul pe care a venit, se va întoarce şi în cetatea aceasta nu va intra, zice Domnul;
34. Căci Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc pentru Mine şi pentru David, robul Meu“.
35. În noaptea aceea s-a întâmplat că a ieşit îngerul Domnului şi a lovit în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii, şi când s-au sculat dimineaţa, iată erau peste tot numai trupuri moarte.”
(IV Regi 19:32-35; dar II Regi/IÎmpăraţi 19:32-35 în versiunile protestante)
* Protecţie datorată lui Dumnezeu şi sfinţilor.

“Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei.”
(Psalmul 15:3; dar psalmul 16:3 în versiunile protestante)

“Şi a văzut că nu este nici un om şi S-a mirat că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui I-a venit în ajutor, şi dreptatea Sa a fost sprijinul Său.”
(Isaia 59:16)
* Mijlocirea sfinţilor. Dar în ce fel mijlocesc sfinţii?
“În conflictele lui cu demonii, Antonie dovedea adesea puteri miraculoase. Alunga demonii din cei posedaţi şi era în stare să vindece mulţi bolnavi care veneau la el. Totuşi, Atanasie a accentuat în repetate rânduri în biografia sa faptul că Antonie “vindeca nu dând ordine, ci rugându-se şi invocând numele lui Hristos, aşa încât era limpede pentru toţi că nu el era cel ce făcea aceasta, ci Domnul, care le arăta oamenilor bunătatea şi iubirea Lui şi îi vindeca pe suferinzi prin mijlocirea lui Antonie”.”
(Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină, Iaşi, Ed. Polirom, 2004, Vol. I, pag. 155)

“7. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt?
8. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor.
9. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.
10. Că el este acela despre care s-a scris: “Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.
11. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.”
(Matei 11:7-11)
* Însuşi Domnul îi cinsteşte pe sfinţi, vezi aici exemplul cu Ioan Botezătorul. Atunci noi, păcătoşii, cu mult mai mult trebuie să facem acest lucru.

“şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră.“
(Matei 15:23)
* Sfinţii mijlocesc în rugăciune pentru noi.

“29. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,
30. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
31. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
32. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!”
(Matei 23:29-32)
* Evreii, deşi nu ascultaseră de prooroci, totuşi, aveau conştiinţa să le îngrijească mormintele sfinţilor prooroci, cinstindu-i după moartea lor măcar superficial. Cu atât mai mult trebuie noi să le arătăm cinstire sfinţilor şi să le urmăm poveţele.

“Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.“
(Matei 27:52)
* Dumnezeu cinsteşte şi după moartea lor trupurile sfinţilor.

“Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac”
(Luca 1:70)
* Iată cum sunt cinstiţi proorocii, ca sfinţi, deci, trebuie să îi cinstim pe sfinţi. Tocmai de aceea, dacă expresia “sfinţii prooroci”, vezi şi II Petru 3:2, e corectă, atunci şi expresia “sfinţii apostoli”, de exemplu, e cât se poate de corectă, că sfinţi au fost şi apostolii.

“Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine“
(Luca 16:24)
* Sfinţii ne pot ajuta, dacă noi, cei păcătoşi, îi invocăm, ne rugăm lor cât suntem vii; după moarte nu ne mai suntem putem ruga pentru noi înşine,  singuri sfinţii a căror voce mai e ascultată dincolo, vezi mai jos Apocalipsa 6:9-11.

“Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem”
(Ioan 17:22)
* “lor”, adică sfinţilor apostoli

“Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei.“
(Fapte 19:12)
* Sfinţi au puterea de a mijloci vindecarea chiar şi atunci când nu suntem lângă ei.

“Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”
(I Corinteni 6:19)
* Moaştele sfinţilor nu putrezesc tocmai pentru că trupul lor, cu adevărat, a devenit templu al Duhului Sfânt. Tocmai de aceea moaştele sunt vrednice de cinstire.

“În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
(II Corinteni 5:20)
* Mijlocirea sfinţilor

“15. Drept aceea, şi eu auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi sfinţii“
(Efeseni 1:15)
* Credinţa în Domnul Iisus Hristos nu poate fi separată de cinstirea sfinţilor. Trebuie să avem dragoste către toţi sfinţii, vii sau morţi, cinstindu-i.

“Căci am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre dragostea ce aveţi către toţi sfinţii“
(Coloseni 1:4)
* Vezi nota la Efeseni 1:15.

“Auzind despre dragostea ta şi despre credinţa pe care o ai către Domnul Iisus şi către toţi sfinţii“
(Filimon 1:5)
* Vezi nota la Efeseni 1:15.

“4. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit.
5. Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu.
6. Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.
7. Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din credinţă s-a făcut moştenitor.
8. Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge.
9. Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe;
10. Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.
11. Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise.
12. Pentru aceea, dintr-un singur om, şi acela ca şi mort, s-au născut atâţia urmaşi – mulţi “ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării”.
13. Toţi aceştia au murit întru credinţă, fără să primească făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor şi mărturisind că pe pământ ei sunt străini şi călători.
14. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei îşi caută lor patrie.
15. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieşiseră, aveau vreme să se întoarcă.
16. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu Se ruşinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate.
17. Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduinţele aducea jertfă pe fiul său unul născut!
18. Către el grăise Dumnezeu: “Că în Isaac ţi se va chema ţie urmaş”.
19. Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze şi din morţi; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a învierii) Lui.
20. Prin credinţa despre cele viitoare a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau.
21. Prin credinţă Iacov, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său.
22. Prin credinţă Iosif, la sfârşitul vieţii, a pomenit despre ieşirea fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca regelui.
24. Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25. Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului,
26. Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
27. Prin credinţă, a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevăzut.
28. Prin credinţă, a rânduit Paştile şi stropirea cu sânge, ca îngerul nimicitor să nu se atingă de cei întâi-născuţi ai lor.
29. Prin credinţă au trecut israeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe care egiptenii, încercând şi ei s-o treacă, s-au înecat.
30. Prin credinţă, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate şapte zile.
31. Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători.
32. Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci,
33. Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă;
35. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere;
36. Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare;
37. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi.
38. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.“
(Evrei 11:4-38)
* Apostolul Pavel ne dă ca exemplu pe oamenii sfinţi ai Vechiului Testament, cinstindu-i.

“22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească,
23. Şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor desăvârşiţi“
(Evrei 12:22-23)
* Comuniunea sfinţilor, adică a noastră cu sfinţii din Cer.

“10. Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului.
11. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul şi îndurător.”
(Iacov 5:10-11)
* Deci, “noi fericim pe cei ce au răbdat” (Iacov 5:11), adică pe sfinţi şi pe mucenici (martiri).

“Ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri.”
(II Petru 3:2)
* Vezi nota la Luca 1:70.

“9. Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: “Să te certe pe tine Domnul!”
10. Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, – ca dobitoacele necuvântătoare, – ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea.”
(Iuda 1:9-10)
* Iată o dovadă clară că Dumnezeu cinsteşte trupurile sfinţilor, chiar morţi fiind, deoarece însuşi Arhanghelul Mihail s-a luptat cu diavolul pentru trupul lui Moise. Nu se cuvine, deci, şi nouă, păcătoşilor, să le cinstim moaştele, trupurile neputrezite ale sfinţilor?

“7. Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide:
8. Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.
9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.”
(Apocalipsa 3:7-9)
* Iată, ce-i spune Domnul Iisus Hristos îngerului din Filadelfia (episcopului locului, cel mai probabil):
“iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale”
(Apocalipsa 3:9)
Deci, sfinţilor li se cuvine cinstire şi închinare; e drept, nu ca lui Dumnezeu.

“8. Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor.
9. Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul”
(Apocalipsa 5:8-9)
* Comuniunea sfinţilor; “rugăciunile sfinţilor” (Apocalipsa 5:8), drepţilor, credincioşilor de pe pământ sunt “cupe de aur pline cu tămâie” (Apocalipsa 5:8), care sunt duse de cei 24 de bătrâni sfinţi înaintea Domnului ca o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.

“9. Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o.
10. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?
11. Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.”
(Apocalipsa 6:9-11)
* În Apocalipsa 6:9-10 găsim dovada clară că sfinţii din Cer se pot ruga la Dumnezeu, vezi Apocalipsa 6:10, deci, să apelăm la ajutorul lor.

“3. Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului.
4. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.”
(Apocalipsa 8:3-4)
* Rugăciunile sfinţilor, drepţilor, credincioşilor de pe pământ se suie, prin intermediul îngerilor, vezi versetul 3 aici, dar şi al sfinţilor (Apocalipsa 5:8-9), înaintea lui Dumnezeu, Căruia îi sunt  o jertfă bineplăcută.

Rugăciuni către sfinţi

Vezi mai sus Matei 15:23, Luca 16:24, Apocalipsa 3:7-9.

Cinstirea moaştelor

Vezi mai sus IV Regi 13:21 (II Regi/II Împăraţi 13:21 la protestanţi), I Corinteni 6:19, Iuda 1:9-10, Apocalipsa 3:7-9.