Noul Testament al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (1914). Scanare nouă (PDF)

Click aici pentru a descărca: Noul Testament al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (1914)

Sursa: https://catalogue.bm-lyon.fr/ark:/75584/pf0001153258?posInSet=1&queryId=0a675e85-a9f5-4314-bd3a-bb20263fe6ab

Textul e cel din Biblia Sinodală (1914). Scanare de calitate, în general.

Click aici pentru noul blog: Cititorul 2

Cuvânt pastoral al P.S. Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la Duminica Cincizecimii sau a Rusaliilor

  • Cuvânt pastoral al Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, către clerul și poporul lui Dumnezeu din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, la Duminica Cincizecimii, sau a Rusaliilor 

Pogorârea Sfântului Duh, Întemeierea Bisericii lui Hristos – Împărăția lui Dumnezeu pe pământ

„Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus nu fusese preaslăvit” (Ioan 7, 37-39)

La Praznicul împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh sărbătorim și retrăim, plini de uimire și minunându-ne peste măsură, cum Dumnezeu Cel slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh a lucrat mântuirea neamului omenesc cel robit prin amăgire de la calea sa cea sfântă.

Cum Dumnezeu a purtat de grijă urmașilor lui Adam și Evei prin trimiterea unor mesaje din Cer prin îngeri, sau alteori vorbind prin Duhului Sfânt cu drepții și oamenii iubiți de El pentru viața lor sfântă și faptele lor bune, cum au fost: Noe, Patriarhii Avraam, Isaac și Iacob, Proorocii Moise și Ilie și, mai târziu, cu regii și drepții, dându-le porunci, care erau gardul împrejmuitor al „viei lui Dumnezeu”, poporul ales al lui Israel.

Toate acestea au premers „plinirii vremii” și împlinirii făgăduinței făcute de Dumnezeu lui Adam și Evei la trimiterea lor din rai în lume, din nemurirea și veșnicia cu Dumnezeu, în lumea nedreptății și inegalității, a suferinței, bolii și morții. Lucrul acesta dureros nu au fost voit de Dumnezeu, ci a intrat în lume și în viața oamenilor din cauza erorii care s-a strecurat în „proiectul lui Dumnezeu: omul” prin propria lui alegere și călcarea poruncii și rânduielii așezate de Creatorul său.

Când suferința oamenilor a atins punctul culminant și glasul de durere al fiilor oamenilor a ajuns la Dumnezeu – Părintele ceresc, a hotărât că timpul a venit și vremea de ispășire s-a plinit. Omul era dator cu această peregrinare prin lumea de jos, ca să conștientizeze ce înseamnă despărțirea de Creatorul său și Dumnezeu – Izvorul vieții și Viața vieții noastre, și să înțeleagă că singur nu se poate salva, decât ridicând ochii spre cer și cerând iertare și îndurare.

Din iubire pentru zidirea Sa cea căzută, Dumnezeu Tatăl a trimis în lume pe Fiul Său, să Se nască, să crească și să trăiască asemenea nouă, dar să aducă vestea cea bună că a sosit Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Apoi, să Se răstignească, să moară, să Învieze a treia zi și să Se înalțe la Ceruri, de unde să trimită apostolilor Bisericii și lumii alt Mângâietor: „Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede”.

Toți câți vor crede prin mărturisirea apostolilor că: Iisus este Hristos – Fiul Dumnezeului Celui Viu – Mântuitorul lumii, vor primi Duhul Cel Preasfânt și se vor face fii ai lui Dumnezeu după har, prin Botezul în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Împlinirea acestei făgăduințe sfinte făcute de către Mântuitorul apostolilor o sărbătorim astăzi. Căci, după Înviere, înainte de Înălțarea Sa la Cer, Hristos stând în mijlocul lor le-a zis să nu se depărteze de Ierusalim, până se vor îmbrăca cu putere de Sus: „Ci veți lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului (Fapte 1, .

La cincizeci de zile după Înviere, când iudeii din toată lumea erau în număr foarte mare – mii de pelerini – la Ierusalim pentru a comemora Primirea Legii (Cele 10 porunci) de către Moise pe Muntele Sinai, apostolii care se găseau în același duh de rugăciune și de așteptare cu nădejde, reuniți în același loc, în primul sfânt sinod sau sobor, au devenit primii fii ai oamenilor, după Maica Domnului, purtători de har și plini de Duh Sfânt.

Iată ce spune cartea Faptele Apostolilor despre acest eveniment unic: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 1-4).

Evreii din diaspora, de obicei, vorbeau limba popoarelor și a țărilor unde au ajuns prin împrăștierea lor la anul 70 î. Hr. de către Imperiul Roman, ocupant și stăpân al Țării Sfinte.

Când apostolii, plini de Duh Sfânt și de putere, au ieșit în piața publică, la mulțime și au început a vorbi, s-a constatat miracolul. Cartea Faptele Apostolilor spune că Duhul le-a dat înțelepciunea de a deveni poligloți, adică de a vorbi în alte limbi decât aramaica, care a fost limba ce se vorbea pe vremea Mântuitorului.

Duhul Sfânt a lucrat însă și cu poporul prezent, pe care l-a liniștit și înțelepțit să asculte. Putem să ne imaginăm ce vacarm era la Ierusalim cu mii de pelerini veniți la praznic și cu tot comerțul care întotdeauna era inevitabil în astfel de situații.

Și, totuși, apostolii au reușit să se facă auziți, lumea a tăcut! Vorbea Dumnezeu prin Duhul Sfânt și gura apostolilor despre Fiul Său Iisus Hristos Cel răstignit și înviat a treia zi.

Minunea pe care o experimentau apostolii nu mai era săvârșită de Iisus Hristos, Învățătorul lor, cu alte persoane. Minunea se petrecea cu ei înșiși, iar ei vorbeau unei mari mulțimi și erau ascultați cu atenție și interes de lumea care începea să se încălzească și în care începea să se aprindă focul iubirii de Hristos. Mântuitorul a profețit acest moment când a zis: „Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Luca 12, 49).

Despre acest foc a vorbit Mântuitorul – cel al Duhului Sfânt, care aprindea inimă după inimă, multe mii de inimi. Încă după prima predică a Sfântului Apostol Petru harul a devenit lucrător și s-a întrupat într-o întrebare: „…bărbați frați, ce să facem?”, iar Petru și ceilalți apostoli au răspuns: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt!”

Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea, s-au adăugat ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 37 și 41).

Acesta este momentul zero, de la care începe existența istorică și imaginea văzută a Bisericii lui Hristos-Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Toți aceștia petreceau împreună, participau la Frângerea Pâinii (Euharistia sau prima Liturghie apostolică) săvârșită de apostoli, care respectau și duceau mai departe testamentul Mântuitorului lăsat la Cina cea de Taină: „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22, 19-20).

Ce mai aflăm din cartea Faptele Apostolilor? Că numărul ucenicilor creștea și se înmulțeau cei ce se botezau și se alăturau apostolilor. Așadar, apare nevoia alegerii de slujitori în noi trepte de slujire. Astfel, sunt aleși și hirotoniți, prin rugăciune și punerea mâinilor, primii șapte diaconi: „Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei” Fapte 6, 5-6).

Ce trebuie să reținem? Faptul că celor 11 apostoli li S-a adăugat prin alegerea lui Matia, și că aceștia au avut o misiune unică: aceea de a propovădui Evanghelia la toată făptura, în toată lumea cunoscută și accesibilă atunci. Cu toate acestea, ei nu au plecat imediat în misiunea încredințată lor de Mântuitorul Hristos, ci au zăbovit la Ierusalim, împlinind lipsa preoților și chiar a episcopilor. Ei erau și apostoli, și episcopi, și preoți, până lucrurile s-au pus în rânduială prin așezarea Sfântului Apostol Iacob ca primul episcop al Ierusalimului, iar apoi de episcopi în cetăți și preoți în comunități.

Cât de frumos și armonios, firesc și aproape organic-natural s-a dezvoltat Biserica văzută, instituția divino-umană, așezându-se toate într-o ierarhie care dăinuie până astăzi de 2000 de ani – episcopi, preoți, diaconi și poporul lui Dumnezeu care mărturisește aceeasi credință și trăiește aceeasi viață creștină după Legea, voia și rânduielile lui Dumnezeu, statornicite de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii.

Să înțelegem deci, că Biserica lui Hristos, „stâlp și temelia adevărului” (1 Tim. 3, 15), despre care Hristos a spus: „ Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei, 16, 18) suntem noi toți, cler și popor, o Biserică vie care merge cu fiecare zi, fiecare săptămână, lună, an, secol sau mileniu spre Împărăția lui Dumnezeu, în care au ajuns deja creștinii și Sfinții care formeaza în Biserica triumfătoare din ceruri, împreuna cu Hristos, Împărat veșnic.

Noi suntem „Biserica luptătoare” de pe pământ, iar lupta noastră este cu păcatul din noi înșine și din lume, nu cu oamenii, așa cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduh” (Efeseni, 6, 12).

Apoi, să nu confundăm Biserica lui Hristos cu biserica locaș de cult sau de închinare. Biserica de zid, sau de lemn este locașul sfânt, casa lui Dumnezeu sau a sfinților, unde ne adunăm în comuniune euharistică, în unitate de credință, viețuire și făptuire, toți cei care ne numim creștini ortodocși.

În Biserică suntem și formăm o familie, trecând peste diferențele de neam, bogăție sau stare materială, statut sau profesie, pregătire intelectuală sau condiție socială modestă, bărbat sau femeie. Toti suntem în Biserică egali, cu slujiri diferite, urmărind același scop: împlinirea și desăvârșirea ca persoane, familii, comunități sau neamuri.

Astfel, înțelegem mai bine menirea noastră și proiectul lui Dumnezeu cu noi. Cu fiecare persoană, Dumnezeu are un plan și un proiect unic, iar cu toți are un proiect mai mare, încât suntem chemați sa fim la rându-ne creatori, să înfrumusețăm pământul cu viața și existența noastră, să fim lumină în lume și să înțelegem voia lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi.

Așa au trăit înaintașii noștri, moșii și strămoșii, oamenii mari și sfinții, voievozii creștini și ctitorii de Neam, Țară și Biserică, de credința creștină și cultura românească, încât ne-au lăsat o moștenire impresionantă și inestimabilă, așezându-ne în cinste și slavă printre neamurile creștine și națiunile lumii, lasandu-ne îndemnul sa apărăm ,să prețuim moștenirea lăsată, să o îngrijim și să o sporim.

Pentru frumusețea ei dăruită de Dumnezeu, dar și pentru ctitoriile unice lăsate moștenire sau zidite astăzi sub inspirație divină, România este un pământ binecuvântat, o țară creștină, ocrotită și iubită de Dumnezeu și „Grădină a Maicii Domnului”, pentru mulțimea bisericilor, a mănăstirilor și a răstignirilor.

Dumnezeul părinților noștri ne-a luminat, ne-a inspirit și ne-a ajutat, ca după ieșirea din communism, în 1990, să reașezăm la loc toate lucrurile așa cum au fost ele, iar Biserica Ortodoxă Română ca „Mamă a Neamului Românesc” și-a făcut datoria cu bucurie și pe deplin .

În episcopia noastră, reînviată după 1990, cu Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian ca și întâiul arhipăstor, viața bisericii a cunoscut o dinamică fără precedent: s-au construit peste 140 de biserici noi, în orașe și sate, 40 de mănăstiri și schituri, așezăminte sociale, culturale, de învățământ-teologic și au avut loc o mulțime de evenimente care au luminat, culturalizat, unit și întărit ținutul din Nord-Vest, Maramureș și Sătmar.

De departe, cea mai importantă lucrare care a așteptat 2000 de ani să se nască și să se zidească ca ofrandă adusă lui Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pentru ca ne-a purtat de grijă, ne-a ocrotit și ne-a unit într-o singură țară, este Catedrala noastră Episcopală din Baia Mare – așezată sub ocrotirea Preasfintei Treimi, Mama tuturor bisericilor din eparhie.

Noi, toți: preoții și monahii care, împreună cu poporul lui Dumnezeu, am înălțat și înălțăm aceste monumente ale culturii și credinței, ale unității de neam, țară și credință strămoșească ortodoxă, îi mulțumin în genunchi lui Dumnezeu că a hotărât ca în timpul vieții noastre să se împodobească Maramureșul și Sătmarul cu atâtea capodopere nemuritoare și că ne-a ales pe noi să și le construiască. Ele sunt tot un proiect a lui Dumnezeu din veac, pe care noi îl realizăm astăzi. Slavă Lui pentru toate!

De 18 ani, de când am intrat în demisolul catedralei, prin sfințirea Paraclisului de la primul nivel de către Patriarhii Teoctist al României și Petros al VII-lea al Alexandriei, în timpul arhipăstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop Iustinian, în 9 Septembrie 2003, ne-am asumat personal acestă lucrare unică, pentru veșnicia neamului, unitatea țării și a credinței ortodoxe strămoșești și am adus-o la faza în care este. Tot de atunci, am instituit o colectă eparhială la parohii și mănăstiri pentru susținerea construirii catedralei, în așa fel încât nicio parohie sau mănăstire să nu lipsească din pomelnicul ctitorilor noii catedrale.

Scriindu-Vă acest cuvânt pastoral, pe care părinții de la parohii și monahii din mănăstiri îl vor citi în Duminica Rusaliilor, spre a fi și noi, episcopi, preoți, diaconi, monahi și credincioși într-un singur duh, precum Apostolii la Cincizecime, Vă îndemn cu părintească dragoste să vă ascultați inima și să dați curs dragostei creștine, contribuind, după puteri, la colecta eparhială pentru catedrală, iar Dumnezeul părinților noștri, Cel în Treime slăvit, să Vă trimită har peste har – bine știut fiind cuvântul că „dar din dar se face har”, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toți. Amin!

Împreună cu voi toți, păstori și păstoriți, în rugăciune, slujire, jertfă și dăruire,

† Iustin,

Episcopul Maramureșului și Sătmarului

Sursa: https://episcopiammsm.ro/

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece Biserici Ortodoxe surori.

Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general, câţiva clerici răzvrătiţi şi monahi necanonici, neascultători şi nestatornici, care nu locuiesc în mănăstire conform rânduielilor monahale, precum şi unii mireni influenţaţi negativ de către aceştia. (…)

Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.

Totuşi, în marea lor majoritate, clerul, monahii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române păstrează pacea şi unitatea Bisericii lui Hristos şi cunosc adevărul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos, iar bisericile sau confesiunile eterodoxe (neortodoxe) s-au despărţit de Ortodoxie pentru că s-au îndepărtat de la credinţa ortodoxă care este baza unităţii Bisericii. Iar pentru că Domnul Iisus Hristos S-a rugat Tatălui din ceruri ca ucenicii Lui şi toţi cei care cred în El să fie una (cf. Ioan 17, 21), adică să păstreze unitatea Bisericii pe baza credinţei adevărate, Biserica Ortodoxă nu promovează ura confesională sau „războiul religios”, ci „credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), mărturisind Ortodoxia cu smerenie şi cu pace în suflet.

Astfel, adevăraţii creştini ortodocşi pot să-şi păstreze dreapta credinţă, chiar dacă se află în dialog sau în cooperare de ordin social-filantropic sau cultural cu alţi creştini, mai ales în ţări în care creştinii ortodocşi sunt minoritari. De pildă,în prezent, există în Europa Occidentală peste 700 de parohii ortodoxe româneşti dintre care 670, pentru că nu deţin propriile lor biserici, se roagă în lăcaşuri de cult închiriate sau împrumutate de la creştini catolici, anglicani sau protestanţi, fără ca aceşti români să-şi piardă credinţa lor ortodoxă.

Deci, creştinul ortodox lucid şi realist poate rămâne fidel Ortodoxiei şi atunci când se află în dialog şi cooperare cu alţi creştini fără a fi fanatic, arogant sau agresiv. Însă cei ce tulbură acum pacea şi unitatea Bisericii nu au nicio responsabilitate pastorală pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate şi nici nu înţeleg cât de mare este păcatul dezbinării şi tulburării păcii şi unităţii Bisericii, sub pretextul că numai ei, protestatarii, sunt credincioşi adevăraţi, corecţi şi competenţi în apărarea Ortodoxiei, declarând eretici pe toţi cei care nu gândesc ca ei.

Cuvântul Biserică înseamnă adunare, nu dezbinare, adică adunarea creştinilor ortodocşi în iubirea Preasfintei Treimi prin mărturisirea şi trăirea dreptei credinţe în comuniune frăţească în Hristos şi ascultare faţă de părinţii duhovniceşti cărora le-a fost încredinţată lucrarea de păstorire a credincioşilor pe calea mântuirii (cf. Evrei 13, 17).

De aceea, trebuie să păstrăm totdeauna pacea şi unitatea Bisericii lui Hristos!

Sursa: https://patriarhia.ro/sa-pastram-pacea-si-unitatea-bisericii-9127.html

Notă admin: Acești „nepomenitori” nu sunt altceva decât unelte ale Moscovei, care nu au nici un cuvânt de spus împotriva invaziei rusești în Ucraina, cu toate tâlhăriile și violurile ce decurg din aceasta, deci nici nu au criticat Biserica ortodoxă Rusă că susține fățiș această invazie.