18 gânduri despre „Biblia 1914 și Biblia 1874 (scanări vechi)

    • Nu pot sa pun varianta pdf pentru ca nu imi apartine mie, ci e a celor de la Google Play.
      Dar se poate descărca pentru uz personal chiar de pe Google Play. Sunt niste pasi de urmat, nici eu nu sunt priceput la calculatoare si tot am reusit

      Apreciază

  1. Nu vă înțeleg obiceiul ăsta cu ștersul paginilor.
    Pt. D-l Ganea: Nu am putut vedea link-urile în browser-ul Firefox. Dar a făcut download și sunt vizibile. Din păcate, sunt scanări de o calitate mai slabă. Dar dacă aveți în vedere că originalele nu erau în stare grozavă, …

    Apreciat de 1 persoană

  2. Salutări (1Corinteni 1:3)!
    În acest fel, îi anunț pe cei interesați, că intenționez să public o lucrare de 38 de pagini despre unele lucruri mai puțin cunoscute în creștinism în prezent, despre doctrina patripassiană şi implicaţiile ei teologice negative. Titlul cărţii este „CONSPIRATIA GNOSTIC-PATRIPASSIANĂ CONTRA SFINTELOR SCRIPTURI”
    Subiectele discutate în carte sunt: Cine erau patripassienii? Ce au crezut? Și ce conspirație au făcut? Iată doctrina patripasiană despre Dumnezeu în câteva cuvinte, direct dintr-o sursă primară:
    „În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe. ”Apocriful lui Ioan
    Cartea secretă a lui Ioan, numită și Apocriful lui Ioan, este o scriere atribuită în mod fals apostolului Ioan, din secolul al doilea.
    Am scris această broșură pentru a sensibiliza publicul despre importanța unei revizuiri generale a Bibliei, ieșind din stereotipurile la care s-a lucrat până acum.
    Orice colaborare pe acest subiect este binevenită și aștept ca cei interesați să mă contacteze cât de repede pot. Am nevoie și de textul Pentateuch (Tora) din Dagestan. Citind această lucrare, veți vedea de ce.
    Pentru mai multe informații bibliaantica@yahoo.com.
    Multumesc tuturor!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Dragă Ioan C., Dacă printre cunoştinţele dvs. cunoaşteţi experţi în critica textuală care să îl confirme sau nu pe un domn pe nume János Belinszki care spune următoarele:
    Marți, 24 septembrie 2019 – 08:35
    „Cred că există un motiv foarte simplu pentru care unii oameni consideră sfârșitul lui Matei 28, sau cel puțin anumite părți, ca o inserție. Trebuie doar să citiți cum a fost numit botezul în practică și botezul în sine (Fapte 2:38, 8:15, 10:48, 19: 5,) în numele lui Isus. Nicăieri nu este formula din Matei.
    Nu întâmplător, în Codexul Sinaiticus această secțiune apare între două puncte, ceea ce poate da impresia că cineva a rupt gândul inițial cu această inserție:
    Mergeți deci, faceți discipoli ai tuturor națiunilor, botezându-i (punct) în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt (punct)
    Învățându-i să păstreze tot ce ți-am poruncit: și iată, sunt cu tine în fiecare zi până la sfârșitul lumii. Amin!
    De exemplu, aici este detaliul:


    În mod interesant apar Biblii în care nu mai există această frază „în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”, ca de exemplu Biblia Calea Creştină – o versiune destul de bunicică, după părerea mea: Şi apropiindu-Se, Iesus le-a vorbit, zicând: „mi-a fost dată toată autoritatea în cer şi pe pământ.”
    19
    Ducându-vă deci, faceți discipoli din toate naţiunile;
    20
    învăţându-i să respecte toate câte v-am poruncit. Şi iată!

    Apreciat de 1 persoană

    • 1) Nu văd cele două puncte. Pbbl că sunt, nu spun că nu sunt, dar nu le văd pe scan.
      2) Codex Sinaiticus este unul dintre cele mai vechi și mai fidele manuscrise ale Noului Testament. Prezența lecțiunii în acest Codex, fie și între două puncte, atestă antichitatea ei.
      3) Desigur că „în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt” pot fi decupate din context fără a strica continuitatea frazei. Dar nu e adevărat că prezența lor strică această continuitate. În greacă, ca în toate limbile vechi, sintaxa putea fi extrem de stufoasă. Iar faptul că sintagma e decupabilă nu e DELOC un argument în favoarea absenței ei la început. Aproape orice frază complexă din Noul Testament, dar și din vorbirea noastră de zi cu zi, are porțiuni decupabile astfel, care însă, ce să vezi, sunt genuine, nu adaosuri ulterioare.
      4) Nu e corect, din punctul de vedere al criticii textuale, să se argumenteze absența unui pasaj în textul primitiv al unui document prin absența aceluiași pasaj în texte paralele. Este o abordare ideologică, neștiințifică a problemei, o tratare excesiv de speculativă. Teologul cu pricina trebuia să se mărginească să spună că el speculează că acest text lipsea inițial, din cauză că nu concordă cu alte pasaje, deci cu o pretinsă, de el presupusă, doctrină primară a Bisericii, care se va fi alterat mai târziu. Textul critic nu se reconstruiește însă pe baza unor speculații. E nevoie de martori (de codici, de citate din Părinți, de lecționare) care să ateste absența. Scopul criticii textuale este, pe un plan ideal, acela de a reconstitui cel mai vechi manuscris din care derivă toate cele existente, nu autograful autorului. Se poate tenta și reconstrucția unui text mai vechi, dar e vorba atunci de o reconstrucție pur speculativă, de o tentativă de reconstrucție, în care doza de imaginație a autorului e la fel de mare ca doza de suport în fapte.
      5) Nu e deloc interesant, ci e tragic că apar noi și noi biblii, care diferă toate între ele și care masacrează textul sfânt după cum bate vântul, după o părere sau alta a cutărui sau a cutărui alt critic. Încă dacă ar fi vorba de ediții critice, care să semnaleze existența mai multor lecțiuni și preferința pentru una sau alta, din anumite motive, prudente și științifice, dar e vorba mai mult de demersuri de amator și de aroganța, determinată ideologic, a unor secte, de a „evangheliza”, ca și cum pe aici evanghelizarea nu s-a produs deja acum vreo două mii de ani și de a tălmăci pentru cei ce zac în întuneric cuvântul care s-a tălmăcit deja cel puțin de pe la 1670 și s-a tălmăcit bine de mai multe ori.
      6) Biblia Calea Creștină nu e deloc bunicică, ci e, cum spuneam, un demers de amator, un masacru pentru limba română și o stricare a Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu. Când o citești, nu prea ești pe Calea Creștină, ci pe o altă cale care duce la rătăcire. Ca să iau un singur exemplu care ține de nuanță, de finețea limbii române și de adevăr: „toată autoritatea în cer și pe pământ” (1) nu sună românește, ci franțuzește, (2) sugerează că o autoritate mai mare, printr-un fel de act juridic (asemănător cu o encyclică papală, cu un ukaz putinian sau cu un decret prezidențial), i-a delegat-o lui Hristos pe a lui, iar relațiile lui cu oamenii și cu creația se stabilesc pe un plan juridic, formal, asemănător cu relațiile dintre Stat și cetățean sau dintre suveran și cetățean. (3) Or acest subtext, acest ansamblu de conotații falsifică până la urmă mesajul biblic, chiar dacă redarea originalului e aproximativ exactă. Iar acest pasaj, pe care îl citați, e unul acceptabil. Sunt altele mai rele!
      7) Lucrul cel mai important este că textul Bibliei a fost și este un text viu. El subzistă în multitudinea variantelor sale manuscrise. Iar ceea ce-i dă canonicitate (adică „autoritate” în Biserică) este chiar biserica, prin reglementările ei, prin „binecuvântarea” Sf Sinod sau a patriarhului sau a vreunui episcop local, care la rândul lor sunt ghidați de bunul simț, de cultură biblică și eclezială, de Sfânta Tradiție și de Duhul Sfânt. Sfânta Scriptură nu e decât o parte a Sfintei Tradiții și, ca și aceasta, e vie, a fost viu păstrată prin copierea neîntreruptă a manuscriselor și prin folosirea lor neîntreruptă în slujbele bisericii, sub privirea atentă a credincioșilor și a ierarhiei bisericești.
      7a) Foarte important! Chiar și dacă unele pasaje, azi considerate canonice, au fost adăugate de scribi și de copiști mai târziu și nu au existat în textul inițial al Apostolilor, ele sunt tot Tradiție a Bisericii și sunt insuflate de același Duh care i-a insuflat și pe Apostoli, de vreme ce mii de ani Biserica le-a primit în lecturile sale, în slujbele sale. Putem spune atunci că, prin lucrarea lor, acești copiști binecuvântați, care erau adesea creștini rugători, monahi și chiar pustnici, au adâncit Revelația prin lucrarea lor, așa cum au făcut cei 72 de traducători ai Septuagintei, care nici măcar nu erau creștini, ci doar niște Evrei învățați, când au tradus un cuvânt, care în ebraică putea să însemne doar „femeie tânără” prin parthenos, adică Fecioară, într-un context în care TOTUL se opunea acestei traduceri, precizând în felul acesta înțelesul unei profeții care s-a împlinit sute de ani mai târziu prin nașterea lui Hristos dintr-o Fecioară. Să ne gândim, de pildă, că Evangheliile lui Matei și a lui Luca au fost, în mare măsură, scrise interpolând masiv pasaje din alte texte, care azi s-au pierdut, în Evanghelia lui Marcu. A exciza aceste adaosuri mărunte și a le alunga din rugăciunea credincioșilor e un demers similar cu acela prin care am amputa Evangheliile lui Matei și Luca, curățându-le de toate vorbele Mântuitorului (acelea scrise cu roșu prin bibliile protestante), până nu ar mai rămâne din ele decât un schelet ciung care ar semăna cu Marcu.
      8) Prin urmare, demersul critic de a restabili textul exact al NT sau al VT e unul legitim, dacă are un caracter științific, prudent și moderat, dar el nu afectează aproape deloc textul sacru al Bisericii care este, în linii mari, Textus Receptus, textul byzantin, elegant, scris într-o greacă frumoasă, corectă, clară, bogat, conținând multe pasaje care, în raport cu textul alexandrin (Codex Vaticanus, Codex Sinaiticus și chiar și Codex Alexandrinus), pot fi considerate interpolări vechi, dar epurat totuși de interpolările haotice, provenind din greșelile, neglijența sau indisciplina unor copiști. Reconstrucția textului critic e un demers științific, legitim în sine, care nu modifică textul canonic al Bisericii. Ar putea să-l modifice doar pe ici-colo, dacă o astfel de reconstrucție ar scoate la iveală vreun sens mai adânc care s-a pierdut, s-a alterat de-a lungul timpului. Dar niciodată o biserică ortodoxă (fie ea chiar și Biserica Romano-Catolică) nu-și va permite să excizeze bucăți însemnate din textul sacru numai pentru că nu știu ce cercetător a ajuns la concluzia că ele nu au fost scrise de mâna autorilor inițiali! Așa ceva nu poate face decât o comunitate eretică. Îndrăznesc chiar a spune că e un indicator de erezie, un criteriu care ne ajută să determinăm în mod științific caracterul eretic al unei denominațiuni (pretins) creștine.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Aristide Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.