
Să nu ne mirăm că sursa „Mache” a fostei Securități (aici) și cel care asupra căruia planează acuzații plauzibile de simonie (aici) ne dă lecții de ortodoxie.
Să nu ne facem că uităm că și Iuda a fost pentru moment unul dintre apostolii Domnului!
Sunt scarbit sa primesc lectii de ortodoxie de la conducatorii rusilor, cata vreme acestia nu returneaza Tezaurul Romaniei, care e samavolnic detinut de Moscova. Asta arata „buna credinta” fata de noi, romanii, a rusilor.
Cozile de topor de la noi ale rusilor arunca cu noroi in BOR, pentru ca aceasta sa nu isi largeasca baza in Basarabia deci ca nu cumva acest teritoriu romanesc, dar puternic rusificat de tarism si comunism, sa revina la Patria-Mama. De aici si atacurile abjecte ale auto-declaratilor aparatori ai credintei la adresa BOR.
De aceea, blogurile care ataca BOR pentru ca nu tine partea Bisericii Ruse si deci a Rusiei, ar trebui supravegheate ca reprezentand interese straine tarii, fiind administrate de oameni servind interesele Moscovei. Tocmai de aceea ei nu ataca nicidecum BORu in ansamblu, decat pe cate un ierarh ici colo, ca sa dea dovada de „neutralitate”.
„Mitropolitul Ilarion, conducător al Direcţiei de Relaţii Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, a spus că persoanele care refuză să se vaccineze comit „un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieţii lor”, scrie Reuters.
„Văd în fiecare zi astfel de situaţii, oameni care vizitează un preot pentru a mărturisi că au refuzat să se vaccineze – sau apropiaţi ai lor – şi au cauzat, fără să vrea, moartea unei alte persoane”, a adăugat el, citat de Agerpres.
„Păcatul apare atunci când te gândeşti doar la tine, nu şi la o altă persoană”, a mai spus mitropolitul Ilarion.”
Să ia aminte slugile rușilor de la noi că vaccinul nu e împotriva credinței, iar nu să arunce cu noroi în BOR și în România, că și în mult iubita lor Rusie (în care nu știm de ce nu se duc odată) este recomandat cu tărie vaccinul.
Editurile Patriarhiei Române pun la dispoziție mai multe resurse pentru Postul Nașterii Domnului. De pe site-ul Librăriei Cărților Bisericești pot fi descărcate versiuni integrale și gratuite în format digital ale unor lecturi utile pentru această perioadă a anului bisericesc, dar și cărți care pot fi oferite în dar de Crăciun.
Volumele abordează tematici ca postul, rugăciunea, milostenia și semnificația sărbătorii Crăciunului, inclusiv pe înțelesul copiilor. Lista este orientativă: librăria online a Editorilor Patriarhiei conține numeroase alte idei de cadou și resurse de citit în această perioadă.
Sf. Ioan Gură de Aur – Despre schimbarea numelor, răbdare, tărie, milostenie

Sfântul Vasile cel Mare – Despre post

Despre Post. Texte filocalice, maxime, cugetări

Despre Rugăciune. Texte filocalice, maxime, cugetări

Daniel, Patriarhul României – Daruri de Crăciun: înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului

Crăciunul poeților: antologie tematică din poezia românească, selecție de Daniela Șontică, cu un cuvânt înainte despre colinde Crăciun scris de Patriarhul României. Selecția cuprinde poezii despre Nașterea Domnului scrise de Mihai Eminescu, Alexei Mateevici, Ion Pillat, Elena Farago, George Coșbuc și mulți alții.

Lumina teologică a colindelor românești, culegere de eseuri și studii despre tezaurul cultural și teologic al colindelor românești de Crăciun

Ana Pascu – De la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul la sfârșitul Anului Bisericesc – mică enciclopedie a sărbătorilor creștine și a tradițiilor românești, ilustrată de Corina Petre

Foto credit: Librăria Cărților Bisericești

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2021, privind însemnătatea Anului omagial al pastorației românilor din afara României și a Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, în Patriarhia Română
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler
și preaiubiților credincioși
din Patriarhia Română,
Har, bucurie și pace
de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,
Anul 2021 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ,,Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și ,,Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în Patriarhia Română. Cele două teme amintite, omagială și comemorativă, evidențiază două coordonate esențiale, prioritare în activitatea pastoral-misionară a Bisericii noastre.
Astfel, Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de amploarea fără precedent pe care fenomenul migrației românilor către alte țări a cunoscut-o în ultimii ani. Ca răspuns la acest fenomen, Biserica noastră, prin ierarhii, preoții și diaconii ei, desfășoară, în prezent, o activitate pastorală susținută în afara granițelor României. Ea îi binecuvântează și îi ajută spiritual pe românii ortodocși de pretutindeni, pe care îi consideră fiii săi credincioși și parte integrantă a comuniunii ortodoxe românești.
Pe de altă parte, pomenirea în Biserică a celor adormiți în Domnul constituie un act de credință ortodoxă și de mărturisire a iubirii față de semeni. Comemorarea celor decedați și cultul eroilor contribuie la dezvoltarea culturii recunoștinței și a comuniunii între generații. Veșnica lor pomenire din neam în neam înseamnă eterna lor comemorare din generație în generație.
Dreptmăritori creștini,
În cărțile Vechiului Testament întâlnim mărturii despre faptul că Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul întregii creații, manifestă o grijă specială față de cei aflați în afara țării și poporului lor: „Pe străin să nu-l obijduiești, nici să nu-l strâmtorezi, căci voi știți cum e sufletul pribeagului, că și voi ați fost pribegi în țara Egiptului” (Ieșirea 23, 9), iar în alt loc se amintește: „Străinul, care s-a așezat la voi, să fie pentru voi ca și băștinașul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și voi ați fost străini în pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19, 34).
Dumnezeu Însuși a condus și a întărit poporul lui Israel în lunga sa călătorie către Țara făgăduinței, povățuindu-l „prin pustiul cel mare și groaznic, unde sunt șerpi veninoși, scorpioni și locuri arse de soare și fără de apă; scoțând izvor din stânca de cremene și hrănind poporul în pustie cu mană” (Deuteronomul 8, 15-16).
În Noul Testament, iubirea milostivă față de străini devine normă a vieții creștine încă din vremea apostolilor: „Fiți, între voi, iubitori de străini, fără cârtire” (1 Petru 4, 9). În Evanghelia după Matei, în capitolul 25, se arată că iubirea față de aproapele este criteriul ultim al judecății universale, mai precis criteriul esențial de binecuvântare și de moștenire a Împărăției Cerurilor, pentru că Însuși Domnul Iisus Hristos, Dreptul Judecător, spune: „străin am fost și M-ați primit” (Matei 25, 35).
În contextul transformărilor sociale, economice și politice care au avut loc în ultimul secol, numărul creștinilor români din afara României a crescut.
Față de această realitate, grija pastorală a Bisericii Ortodoxe Române față de românii din afara granițelor s-a concretizat prin înființarea de eparhii, care au organizat numeroase parohii și mănăstiri, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor români ortodocși din comunitățile românești istorice: Republica Moldova și Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, dar și din diaspora: Europa Centrală și de Nord, Europa Occidentală și Meridională, cele două Americi, Australia și Noua Zeelandă.
În situațiile în care particularitățile pastoral-misionare nu au permis înființarea de episcopii, au fost organizate reprezentanțe și comunități ortodoxe românești, precum cele din Țara Sfântă, Muntele Athos, Orientul Mijlociu, Cipru, Turcia, Africa de Sud, Japonia ș.a.
În prezent, urmare eforturilor pastorale susținute, în afara frontierelor actuale ale României, Biserica Ortodoxă Română are patru arhiepiscopii și nouă episcopii. În aceste eparhii funcționează 1.337 de parohii și filii, precum și 64 de așezăminte monahale, deservite de 1.245 de clerici români.
Prin ierarhii și clericii ortodocși români din străinătate, Biserica Ortodoxă Română se străduiește să zidească, să cumpere sau să închirieze lăcașuri de cult acolo unde există comunități românești, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creștin ortodox să participe la sfintele slujbe în limba română și să păstreze legătura cu Biserica Mamă.
În bisericile ortodoxe românești din afara României, românii simt bucuria regăsirii și a trăirii credinței strămoșești, participă la viața liturgică, își alină dorul după cei dragi și după locurile natale, își reconfirmă identitatea lor profundă.
Prin cult, dar și prin evenimentele culturale și acțiunile social-filantropice organizate de către parohiile românești din afara granițelor, sunt promovate valorile spirituale perene ale Ortodoxiei și ale poporului român, sunt transmise tradițiile românești și este cultivată limba română. În acest fel se păstrează identitatea culturală, etnică și eclezială ortodoxă românească, fapt care asigură integrarea socială în țările gazdă fără asimilare culturală și fără deznaționalizare.
De aceea, în mod constant, Patriarhia Română ajută financiar, după posibilități, aceste comunități românești, realizând, totodată, și demersuri necesare pe lângă instituțiile de Stat competente, de susținere a românilor de pretutindeni.
Ca semn al permanentei griji pastorale față de românii stabiliți definitiv sau temporar în străinătate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată migranților români.
Prin urmare, atât Duminica Migranților Români, cât și Ziua Românilor de Pretutindeni, instituită prin Legea nr. 101/2015 și serbată în ultima duminică a lunii mai, sunt zile cu o profundă semnificație spirituală, de reafirmare a tradițiilor și a valorilor credinței și culturii poporului român.
Iubiți credincioși,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 și ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul cu scopul de a evidenția și promova valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Din punct de vedere al identității noastre spirituale, cimitirul este locul în care se află mormintele celor adormiți în Domnul, așteptând „învierea morților și viața veacului ce va să fie”, după cum se spune în Crezul ortodox. Prin urmare, cimitirul este și simbol al comemorării și comuniunii între generații.
Pentru cinstirea memoriei celor adormiți în Domnul, Biserica Ortodoxă păstrează o rânduială amplă de slujbe și pomeniri (parastase) care cuprind rugăciuni și cereri pentru iertarea păcatelor, odihna și mântuirea sufletelor acestora.
În mod deosebit, pomenirea eroilor din toate timpurile și din toate locurile, ca și cultul morților în general, constituie manifestări de statornicie în credință, de continuitate și unitate în cuget și simțiri de-a lungul generațiilor. Cultul eroilor este semnul neuitării și prețuirii noastre pentru jertfa lor și speranța comuniunii lor veșnice cu Hristos Domnul, în nădejdea Învierii și a vieții veșnice.
Cimitirele ortodoxe românești, unele înscrise în patrimoniul cultural național al României, altele cuprinzând în perimetrul lor valoroase monumente artistice funerare dedicate unor personalități naționale, evidențiază o dimensiune spirituală esențială: recunoștința arătată predecesorilor de-a lungul timpului, precum și capacitatea de comemorare și comuniune a unui popor credincios cu generațiile trecute.
Cimitirul are un sens profund liturgic și cultural în tradiția noastră creștină ortodoxă românească. Îngrijirea spațiului sacru în care se află înmormântate trupurile celor adormiți în Domnul constituie o îndatorire și o responsabilitate a creștinilor de a păstra aprinsă flacăra pomenirii din neam în neam sau din generație în generație a celor decedați.
Această cinstire a cimitirelor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea izvorâtă din credință este mai tare decât moartea. Mulțimea pomelnicelor și a parastaselor pentru cei decedați sau adormiți în Domnul și pentru eroii neamului constituie un puternic factor de cultivare a conștiinței identității, unității și continuității noastre naționale. Istoria Bisericii Ortodoxe Române dă mărturie peste veacuri despre grija pe care a avut-o pentru memoria înaintașilor.
La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie sunt pomeniți ierarhii Bisericii, ctitorii, miluitorii și binefăcătorii sfintelor lăcașuri, eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, precum și pomenirea tuturor celor adormiți în Domnul Hristos, Biruitorul morții.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, ne aflăm la începutul Postului Nașterii Domnului, numit și Postul Crăciunului. Această perioadă este, în primul rând, o pregătire, o sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie și Împărtășanie, dar și prin fapte de milostenie. Faptele milosteniei creștine, privite ca roade ale „credinței lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), întăresc comuniunea frățească.
În acest an, am fost chemați să cultivăm mai mult comuniunea fraternă cu românii din jurul granițelor României și din diaspora română. În mod deosebit, mulțumim slujitorilor Sfintelor Altare ortodoxe românești din afara României pentru activitatea și fidelitatea lor față de poporul român, pentru activitatea de păstrare și promovare a credinței creștine ortodoxe, a valorilor spirituale și culturale românești.
Totodată, îi îndemnăm pe românii care trăiesc în diferite zone ale lumii să cinstească memoria și mormintele celor trecuți la viața veșnică, deoarece numai rugăciunea și recunoștința mențin o relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului.
Traversăm un timp extrem de dificil privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni.
Prin urmare, și în acest an, ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente. Acestea vor fi distribuite cu prioritate în cadrul comunității, celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate, cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural.
Având încredințarea că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde cu dragoste chemării noastre părintești în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți și vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți românii, din țară și din străinătate, dăruindu-le sănătate și mântuire, ocrotindu-i de tot răul și întărindu-i în tot lucrul bun, spre bucuria Bisericii noastre și a poporului român de pretutindeni, iar pe cei adormiți în Domnul să-i așeze în ceata drepților și să le dăruiască odihnă în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Cu multă prețuire, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
| † Teofan,
Arhiepiscopul Iașilor |
† Laurențiu,
Arhiepiscopul Sibiului, Locțiitor de Episcop al Devei și Hunedoarei și Mitropolitul Ardealului |
| † Andrei,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului |
† Irineu,
Arhiepiscopul Craiovei |
| † Ioan,
Arhiepiscopul Timișoarei |
† Petru,
Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei |
| † Iosif,
Arhiepiscopul Ortodox Român |
† Serafim,
Arhiepiscopul Ortodox Român |
| † Nicolae,
Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul |
† Nifon,
Mitropolit onorific, Arhiepiscopul |
| † Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului |
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei |
| † Irineu,
Arhiepiscopul Alba Iuliei |
† Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului |
| † Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului |
† Calinic,
Arhiepiscopul Argeșului |
| † Ciprian,
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei |
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos |
| † Timotei,
Arhiepiscopul Aradului |
† Ignatie,
Episcopul Hușilor |
| † Lucian,
Episcopul Caransebeșului |
† Sofronie,
Episcopul Ortodox Român |
| † Iustin,
Episcopul Ortodox Român |
† Nicodim,
Episcopul Severinului |
| † Antonie,
Episcopul de Bălți |
† Veniamin,
Episcopul Basarabiei de Sud |
| † Vincențiu,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor |
† Andrei,
Episcopul Covasnei și Harghitei |
| † Galaction,
Episcopul Alexandriei și Teleormanului |
† Ambrozie,
Episcopul Giurgiului |
| † Sebastian,
Episcopul Slatinei și Romanaților |
† Visarion,
Episcopul Tulcii |
| † Petroniu,
Episcopul Sălajului |
† Daniil,
Episcopul Daciei Felix |
| † Siluan,
Episcopul Ortodox Român |
† Siluan,
Episcopul Ortodox Român |
| † Timotei,
Episcopul Ortodox Român |
† Macarie,
Episcopul Ortodox Român |
| † Mihail,
Episcopul Ortodox Român |
† Ioan Casian,
Episcopul Ortodox Român |
| † Varlaam Ploieșteanul,
Episcop-vicar patriarhal |
† Ieronim Sinaitul,
Episcop-vicar patriarhal |
| † Timotei Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei |
† Nichifor Botoșăneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor |
| † Ilarion Făgărășanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului |
† Benedict Bistrițeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului |
| † Paisie Lugojeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei |
† Marc Nemțeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale |
| † Sofian Brașoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei |
† Damaschin Dorneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei |
| † Emilian Crișanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului |
† Timotei Sătmăreanul,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe |
| † Nestor Hunedoreanul,
Arhiereu-vicar al Episcopiei |
† Atanasie de Bogdania,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe |
| † Teofil de Iberia,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei |
Sursa: https://basilica.ro/pastorala-sfantului-sinod-la-prima-duminica-din-postul-nasterii-domnului-2021/
Sunt dese contactele dintre patriarhia Moscovei și alte culte culte ce se intitulează, creștine, dar nimeni dintre habotnicii de la noi nu aruncă cu noroi în patriarhia Moscovei:
https://mospat.ru/en/news/tag/interchristian-contacts/ .
Pentru că misiunea habotnicilor de la noi e tocmai apărarea intereselor Moscovei, deci se aruncă cu noroi în Patriarhia Română pentru mai puțin de atât.
Cu calendarul a fost atacat Patriarhul Nicodim, otrăvit pentru că s-a opus Moscovei, cu calendarul și nu numai e atacată B.O.R. și astăzi. Că vezi, Doamne, era mai bun cel vechi.
Să le spună cineva habotnicilor că și B.O.Ru. e în Consiliul Mondial al Bisericilor, deși acest lucru s-a făcut pentru a face mai cunoscută Ortodoxia, deoarece comunismul ne-a cam izolat:
https://www.oikoumene.org/church-families/orthodox-churches-eastern .
Iar sinodul din Creta nu ne-a schimbat credința,ci s-au căutat soluții la problemele actuale ale Bisericii Ortodoxe, iar B.O.R. e în comuniune cu toate celelalte Biserici Ortodoxe oficiale.
![]()
Click pentru a descărca: http://www.aes-rosaire.fr/drapeaux/icone-ro/textes-ro/eva-ro.pdf

Click aici pentru a descărca: https://ia801407.us.archive.org/0/items/1951-nt/1951%20NT.pdf
Tot felul de agenti ai rusilor ne spun ce rele sunt vaccinurile occidentale, dar nu au nimic de spus nici despre vaccinul rusesc Sputik-V, nici despre masurile anti-Covid impuse chiar si recent la Moscova.
Acesti asa-zisi aparatori ai libertatii de constiinta sunt direct vinovati si de cresterea pretului la gaz, ca au facut jocul rusilor, blocand prin protestele elaborate si sincronizate utilizarea gazelor de sist, care erau alternativa la gazul rusesc.
Se rasuceste in mormant otravitul Patriarh Nicodim Munteanu, cand vede din cer cum urmasii celor ce l-au otravit ne dau lectii de ortodoxie. Dar pe Dumnezeu nu il pot insela nemernicii.
Sa plece in Rusia aceia care nu le plac Europa si libertatea. Chiar si Dumnezeu l-a facut pe om liber in Rai.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
„mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții” (Statutul B.O.R., art. 1)
Educación, reflexiones y cultura general.
A former medical student's journey through healthcare challenges and personal growth
Adevărata graniţă a libertăţii este gândirea. - Juliana Mallart
The Socio-Political Rays of Morality
Se non combatti per costruire la tua vita non ti rimarrà niente
Health Blogs
Religie Ortodoxă, viața de zi cu zi
O vorba buna
Faith saved us from the savages that we were, losing faith makes us savages again
The Truth for Kyle
Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica
„I-am zis migdalului, vorbește-mi despre Dumnezeu. Și a înflorit migdalul” N. Kazantzakis.
Blog de cultură creștină ortodoxă
Ediții vechi ale Scripturii
Cum se naște o carte? Nu din căutarea perfecțiunii, ci, mai degrabă, din căutarea unor complicități: ale autorului cu sine însuși, ale omului ce ține în palmă penelul cu cititorul. Se naște din speranța că cel puțin două suflete vor vibra în fața acelorași cuvinte. Și crește, slujind cu fiecare clipă o fărâmă de eternitate.
Dare to Make a Difference! Be a Light in the World. - Raluca Nicoleta Roman
Conteúdo e informação
Traduceri și ediții ale Bibliei de pe întreg spațiu Românesc
pentru toti cei atasati de Biblie
world in my eyes!
ഞാൻ എന്റെ സ്വപ്നങ്ങളുടെ പുറകെയാണ് 🤗🤗🤗🤗
Learning Culture by Traveling
It's just banter
This is where my soul exhales in verse — welcome to my uniVerse.
Adevărul vă va face liberi ( Ioan 8.32 )
"Viaţa nu este decât gândire." Sara Teasdale
Towards a Read/Writ/ing of World Literature
Cip! Cip!
I love to write about everything. Writing relaxes me.
Aștept mesaje, păreri, sau pur și simplu dacă simțiți nevoia de o simpla conversatie sau un sfat, pe Instagram: andracristina27