Vă binevestesc vouă bucurie mare!

Câmpul Pastorilor din Betleem“ | ioanelixir

„8. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
9. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
11. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.
12. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.
13. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
15. Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
16. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle.
17. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil.”
(Luca 2, 8-17)

Rusia, imperiu al răului?

1. Fișier:Flag of the Soviet Union.svg - Wikipedia

2. Harta Rusia

„Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.”
(Apocalipsa 17, 3)

Notă. Fiara roșie din Apocalipsa este cel mai probabil lagărul marxisto-comunist, cârmuit de URSS.

„7 Şi când se vor sfârşi miile de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui.
8 Şi va ieşi să amăgească neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog d, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării…
9 Şi s’au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită e. Dar foc s’a coborât din cer şi i-a mistuit.” 
(Apocalipsa 20, 7-9; Biblia Anania)

Nota d a părintelui Anania la vers. 8:
„Gog şi Magog: nume preluate din Iz capitolele 38–39; cei doi regi de miazănoapte care au purtat un război de vârf împotriva lui Dumnezeu, dar care’n cele din urmă au fost înfrânţi de armiile lui Israel. Transferaţi în simbol, ei reprezintă împărăţiile lumii care se ridică împotriva împărăţiei lui Dumnezeu. Ca şi în cazul numărului 666 = QSRNRON (vezi 13, 18 şi nota), n’au lipsit încercările de a se face pe seama lor identificări istorice şi geografice concrete. Luând ca bază expresia din Iz 38, 2: „Gog din ţara lui Magog, regele [ţinuturilor] Roos şi Mosoh“ (în redactarea şi grafia Septuagintei), unii au speculat cele două denumiri geografice apropiindu-le de Rusia şi Moscova. Oricum, în literatura apocaliptică şi rabinică numele celor doi sunt asociate cu sfârşitul lumii, când toate vrăjmăşiile organizate împotriva lui Dumnezeu se vor ridica şi vor fi zdrobite.”

Iz – Iezechiel.

P.S. Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului: PASTORALA DE CRĂCIUN, 2021 – Nașterea lui Hristos – Reîntoarcerea omului din pribegie și rătăcire, în Casa și Familia lui Dumnezeu

Sursa:

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului

  • PASTORALA DE CRĂCIUN, 2021 – Nașterea lui Hristos – Reîntoarcerea omului din pribegie și rătăcire, în Casa și Familia lui Dumnezeu. Foto.

Doamne-ajută acelor preoți!

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6, 24)

„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.” (Matei 23, 14)

Doamne-ajută acelor preoți vare nu vor să primească bani pentru cununii sau înmormântări, din moment ce oamenii și-au plătit contribuția anuală la zi (și care e obligatorie).
Nu de alta, dar mulți preoți sunt preocupați de lupta împotriva vaccinului, dar de lupta împotriva mamonei nu sunt foarte curioși.
Dar pentru unii preoția e doar o meserie (bănoasă), unde primești salariu pentru o zi de muncă pe săptămână, deși e drept că în unele biserici se țin slujbe de dimineața zilnic, că pentru restul zilelor, când sunt înmormântări sau nunți, sunt plătiți separat de credincioși (pe lângă contribuția anuală).
Păi atunci la ce mai plătim contribuție sau pentru ce mai contribuie și statul la salarizarea preoților, dacă ei găsesc căi să își suplimenteze veniturile?
Nu e de mirare că cine vrea să vadă credință, acela mai degrabă vizitează câte o mânăstire, unde întâlești oameni dedicați.

Cică rușii ne sunt frați de credință

Top 30 Orthodox Cross GIFs | Find the best GIF on Gfycat  Romanian Flag on GIFs - 22 Animated Images of Waving Flags

PS Antonie, Episcopul de Bălţi (B.O.R.): „toţi erau ostili Mitropoliei Basarabiei – autorităţile locale, raionale şi centrale (Parlament, Guvern şi Preşedinţie), în unison cu reprezentanţii structurii locale a Patriarhiei Ruse.

Dacă Mitropolia Basarabiei a învins, în instanţele judecătoreşti, statul Republica Moldova şi Mitropolia din cadrul Patriarhiei Ruse, este pentru faptul că în apărarea Mitropoliei noastre s-au ridicat oameni cu inimă mare, iubitori de dreptate, patrioţi adevăraţi”.
Sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/ps-antonie-a-gratificat-avocatii-care-au-aparat-interesele-legitime-ale-mitropoliei-basarabiei-in-instantele-judecatoresti-167883.html

Crăciunul văzut din cer

„1. Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
2. Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască.
3. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.
5. Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,
6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile.
7. Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.
8. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
9. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
10. Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.
11. Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.
12. Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.
13. Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul.
14. Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.
15. Şi şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa.
16. Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
17. Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.
18. Şi a stat pe nisipul mării.”
(Apocalipsa 12, 1-18)

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: „Dumnezeu este iubire smerită și darnică”

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel

† DANIEL

Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor

Har, pace şi bucurie de la Domnul Nostru
Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări

„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.

Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).

Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har şi viaţa veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).

Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte ființe la iubirea Lui intratrinitară”[1]. Apoi, acelaşi teolog precizează: „Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a dat”[2].

Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de lume[3].

Prin întrupare sau înomenire, Fiul veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui Hristos:

„Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”[5].

Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viaţă smerită şi milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).

În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte: „Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alții, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”[6].

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peștera din Betleem.

Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!”[8].

Și colindele noastre românești evidențiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: „Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul Slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm, colind …)

Deci, întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.

În această privință, Biserica a creat instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel, toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern şi chiar de societatea secularizată contemporană.

În perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce miluiește săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: «cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].

În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.

Dragi creştini,

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătății, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înțelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe aceștia, pentru a redobândi sănătatea.

Pandemia actuală a adus în România și în întreaga lume multă suferință, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulţi ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Note:

[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia OPERE COMPLETE, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 352.

[2] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia OPERE COMPLETE, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 357.

[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, „Omilia la Psalmul 44, 5”, în PSB 17 (colecţia PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI), traducere, introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 290.

[4] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti, Partea întâi, „Epistola 19”, în PSB 81, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 153-154.

[5] Fericitul Augustin, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeau, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noel”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Ed. Beauchesne, Paris, 1982, col. 387.

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Duminica vameşului şi fariseului”, în Omilii la Postul Mare, versiune românească îmbunătăţită, pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în colecţia COMORILE PUSTIEI, vol. 19, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997, p.10.

[7] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi cincea, la Litie, stihirile, glasul 1, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, pp. 513-514.

[8] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi patra, la Pavecerniță, Cântarea a 5-a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, p. 466.

[9]Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere de Diac. Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 35. A se vedea şi Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a şaptea”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 146.

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a treia”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 51.

Sursa: https://basilica.ro/pastorala-de-craciun-a-patriarhului-daniel-dumnezeu-este-iubire-smerita-si-darnica/

Și în format PDF aici: https://basilica.ro/wp-content/uploads/2021/12/pastorala-Craciun-2021-TIPAR.pdf