„Oamenii lui Dumnezeu nu îşi depăşesc limitele mandatului. El, Mântuitorul, trebuie să crească, iar eu, adică Ioan Botezătorul, trebuie să mă micşorez. Aşa a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Aşa privesc Sfinţii, oamenii lui Dumnezeu. De aceea l-a numit Mântuitorul cel mai mare bărbat născut din femeie. De nimeni n-a zis aşa. Apoi Mântuitorul i-a trimis pe mare pe Apostoli, i-a silit să intre în corabie, ca să vadă cât durează slava lumii şi deşertăciunea ei. Ei puteau să fi înghiţiţi de valuri, dar Hristos ştia ce se va întâmpla: că se va stârni furtuna, că la va fi împotrivă, că, de fapt, marea aceea pe care trebuiau să o traverseze în patru ore o vor traversa în mult mai mult timp, erau 12 km şi aveau nişte ambarcaţiuni cu pânze şi cu vâsle, trecuseră 8 ore sau mai bine, poate 12 ore, şi erau doar în mijlocul mării. Să vadă ce înseamnează deşertăciunea deşertăciunilor. Aţi vrut ca Eu, Iisus Hristos, să fiu rege şi voi să fiţi miniştri. Iată. Iată, ce-i lumea. Nu asta v-am adus Eu, mărire lumească şi pământească. Eu v-am adus slavă înaintea lui Dumnezeu şi iubirea oamenilor pentru binele pe care o să-l faceţi în lume, pentru că Apostolii trebuiau să rămână ca să ducă mai departe, când Hristos şi-a încheiat activitatea de trei ani şi jumătate pe Pământ, a Pătimit, S-a Răstignit, a murit, a Înviat a treia zi, S-a înălţat la Ceruri, au rămas ei, Apostolii, ca să ducă Evanghelia pe tot pământul şi s-o propovăduiască. Mântuitorul le-a pregătit altceva Apostolilor, că dacă ar fi fost regi şi împăraţi n-ar fi vorbit un colţ de pagină de istorie despre ei, dar aşa vorbeşte Cartea Cărţilor, Sfânta Scriptură, despre rolul Sfinţilor Apostoli. Asta le-a pregătit-o Mântuitorul. Şi a vrut să-i lecuiască, să vadă că într-o clipă se duce toată slava lumii. Puteau să fie înghiţiţi de mare, că barca lor era ca o covată pe valurile mării în vânt. Şi i-a salvat. Le-a dat ce n-au sperat vreodată. I-a trecut în istoria Bisericii şi după Hristos sunt Apostolii şi apoi Episcopii şi Preoţii. Apostolii au lăsat Episcopii, care au deplinătatea harului, care, la rândul lor, dau preoţia preoţilor şi diaconilor şi Biserica lui Hristos merge înainte de 2000 ani.
Apoi, mai reţinem şi faptul că poporul a dat slavă lui Dumnezeu. Cu toţii s-au liniştit când Mântuitorul a intrat în corabie, a certat vânturile şi valurile şi ele s-au liniştit. Şi să nu vă miraţi: oamenii lui Dumnezeu, care cred în puterea lui Hristos şi în ajutorul Lui, şi astăzi fac minuni. Şi au făcut întotdeauna. La rândul lor, au făcut minuni şi Apostolii. Au înviat morţi şi au vindecat slăbănogi. Şi Apostolii, cu puterea lui Hristos au făcut, că au chemat numele lui Hristos în ajutor ca să poată să facă minuni în numele lui Iisus, puterea de a face minuni, de a linişti furtunile, vânturile şi valurile. Pentru că, ce reţinem? Când S-a urcat Hristos în corabie, furtuna s-a liniştit dintr-o dată. Instantaneu. Ce învăţăm? Că noi, oamenii, cu sau fără voia noastră, putem ajunge în furtună. Poate Dumnezeu îngăduie, că i-a silit pe Apostoli, ştiind că se va stârni furtuna. Putem să ajungem în furtună, dar să nu uităm niciodată că Stăpânul Universului, Făcătorul Cerului şi al Pământului, Iisus Hristos Mântuitorul, Domnul Dumnezeul nostru, este la cârmă, este cu noi. Mai avem un episod, când s-a stârnit furtună şi Apostolii se chinuiau şi Mântuitorul dormea la cârmă şi L-au trezit şi au zis Învăţătorule, pierim. Tu dormi? Că era istovit, ca om. Mântuitorul s-a obosit. A fost flămând, i-a fost sete, i-a fost somn. A fost în toate asemenea nouă, în afară de păcat. Trupul nostru l-a luat exact. Nu l-a absolvit de starea lui, ca să simtă exact ce simte un om. Asta a vrut Dumnezeu, ca să simtă în trup. Şi cu acelaşi trup S-a Înălţat la Cer, e adevărat îndumnezeit. Poartă trupul nostru, stă de-a dreapta Tatălui.”
(Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin – Despre Evanghelia duminicii a umblării pe mare a Mântuitorului şi potolirea furtunii, despre momentul istoric al relatării din Sfânta Evanghelie şi învăţăturile pe care le desprindem din această pericopă evanghelică)
Sursa: http://episcopiammsm.ro/
